Cine suntem?

Asociația PRO EVENIMENTE Argeș este o organizație neguvernamentală înființată cu scopul de a contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață ale persoanelor aflate în risc de marginalizare din comunitățile în care activează. Vorbim despre intervenții în plan social, educațional, cultural și economic, menite să reducă izolarea și să ofere șanse reale de integrare.


Suntem o echipă mică, dar apropiată de comunitate. Cunoaștem oamenii pe nume, știm prin ce trec și încercăm să adaptăm fiecare acțiune la situația lor concretă, nu la un tipar standard.


Misiunea PRO EVENIMENTE este să facă dintr-o comunitate cu multe vulnerabilități un loc în care oamenii se simt mai puțin singuri în fața problemelor lor și mai aproape de soluții. Nu promitem miracole, ci pași mici, făcuți împreună: de la clarificarea situației sociale, la identificarea unor forme de sprijin, până la apropierea de piața muncii, acolo unde este posibil.


Ne interesează în mod special acele persoane care, de regulă, rămân „invizibile” în statistici: oameni care nu știu cui să ceară ajutor, care n-au mai lucrat de mult sau care au renunțat să mai creadă că se poate schimba ceva.

Ce urmărim?

Pe termen scurt, ne propunem să fim un punct de referință în comunitate pentru orice persoană aflată în dificultate: un loc unde poate primi explicații, sprijin și trimitere către serviciile corecte – asistență socială, educație, servicii pentru piața muncii.


Pe termen lung, vrem să contribuim la apariția unor inițiative locale – în zona economiei sociale, a serviciilor comunitare sau a micilor activități generatoare de venit – care să creeze locuri de muncă și să țină resursele în comunitate. Susținem în mod explicit ideea de dezvoltare prin economie socială, iar noi o vedem ca pe o șansă de a crea muncă utilă pentru oameni care altfel ar rămâne pe marginea pieței.

Ce urmărim?

Cui ne adresăm?

Beneficiarii noștri sunt, în principal, persoane cu resurse limitate: șomeri, persoane cu venituri foarte mici, familii cu mulți copii, persoane cu dizabilități, tineri fără experiență de muncă sau care au abandonat școala, oameni care trăiesc din munci ocazionale sau în gospodărie de subzistență.

Ne adresăm și comunității în ansamblu, atunci când organizăm acțiuni educative, campanii, întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor publice sau ai altor organizații. Credem că o comunitate în care oamenii se cunosc, se ajută și discută deschis despre problemele lor are mai multe șanse să găsească soluții.

Rolul nostru în Rețeaua SINCRON

În cadrul Rețelei SINCRON, PRO EVENIMENTE funcționează ca ghid local pentru nevoile celor mai vulnerabile persoane din mediul rural. Noi suntem cei care explicăm ce înseamnă informare și consiliere profesională, mediere sau formare și ajutăm beneficiarii să intre efectiv în contact cu acele ONG-uri sau instituții care pot furniza aceste servicii la standarde înalte.


În același timp, aducem în rețea perspectiva din teren: spunem clar unde se blochează oamenii, ce bariere apar (transport, costuri, lipsă de informații, lipsa încrederii) și contribuim la adaptarea intervențiilor astfel încât să fie accesibile și utile pentru un toți membrii comunității.

Rolul nostru în Rețeaua SINCRON